|
|
|
 |

Cercetarile au dovedit ca educatia si mediul de dezvoltare sunt
mai importante decat caracteristicile ereditare, influentele exercitate
in primii ani de viata lasand cele mai adanci impresii, foarte
greu de modificat mai tarziu.
Dezvoltarea
copilului parcurge stadii precise, astfel ca, asigurandu-se stimuli
necesari in fiecare din aceste stadii, putem face ca indiferent
de familia din care provine, de starea sociala sau de pregatirea
parintilor, copilul sa se dezvolte adecvat din punct de vedere
fizic, psihic si intelectual, devenind o persoana echilibrata,
dotata cu multe resurse.

Intre
aceste momente copiilor li se asigura perioade mai indelungate
de timp neintrerupt de joaca, creandu-le posibilitatea ca, in
functie de interesul manifestat, sa aiba preocupari in domeniul
muzicii (pian, chitara, canto), al dansului (dans artistic,
popular, balet, gimnastica), picturii, desenului, modelarii,
olaritului, gradinaritului, lecturii.
|
 |
|